CONSILIUL LEGISLATIV
Aviz nr. 1366 / 2014
AVIZ
referitor la propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.350 din 2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului
Analizând propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.350 din 2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, transmisă de Secretarul General al Senatului cu adresa nr.B570 din 19.11.2014,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și al art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil propunerea legislativă, cu următoarele observații și propuneri:
1. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea alin.(13) al art.46 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit proiectului, planul urbanistic general al unităților administrativ-teritoriale rămân în vigoare până la aprobarea noului plan, dar nu mai mult de 3 ani.
Prin conținutul său normativ, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare, iar în aplicarea dispozițiilor art.75 alin.(1) din Constituția României, republicată, prima Cameră sesizată este Senatul.
2. Având în vedere că propunerea legislativă vizează doar modificarea alin.(13) al art.46 din actul de bază, din considerente de tehnică legislativă, titlul și partea dispozitivă a articolului unic se vor reformula, astfel:
LEGE
pentru modificarea art.46 alin.(13) din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului
Articol unic. - Alineatul (13) al articolului 46 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.373 din 10 iulie 2001, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:.
Prin urmare, partea dispozitivă a pct.1 se va elimina.
3. Referitor la textul propus, pentru corelare cu alin.(1) al aceluiași articol, dar și pentru un plus de rigoare a normei, textul trebuie să se refere la planul urbanistic general al unității administrativ-teritoriale.
Totodată, având în vedere că elaborarea noului plan urbanistic general nu produce efecte juridice, ci doar aprobarea sau intrarea în vigoare a acestuia, textul trebuie reformulat în mod corespunzător.
De asemenea, pentru precizia normei, sugerăm să se analizeze dacă nu ar fi indicat ca textul să prevadă în mod explicit de când curg cei 3 ani (de la aprobarea planului urbanistic sau de la expirarea termenului de valabilitate a acestuia).
4. Având în vedere prevederile art.78 din Constituție, potrivit cărora Legea ... intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzuta în textul ei, pct.2 din proiect trebuie eliminat.
5. Ținând seama de numeroasele modificări și completări aduse Legii nr.350/2001 până în prezent și de exigențele în materia republicării actelor normative, este recomandată introducerea, în finalul proiectului, a unui nou articol, art.II, cu următorul cuprins:
Art.II. - Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.373 din 10 iulie 2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, dându-se textelor o nouă renumerotare..
Pe cale de consecință, actualul articol unic va fi marcat ca Art.I..
PREȘEDINTE
dr. Dragoș ILIESCU
București
Nr.